ce ma face fericita?

hmmm .. e greu de spus.aseara am discutat cu cineva si concluzia lui a fost ca sunt suparata rau de tot pe viata... si totusi am mici bucurii care imi dau senzatia ca ma fac fericita.daca stau sa ma gandesc nu cred ca am fost vreodata cu adevarat fericita,desi tot ce mi-am dorit mi-a fost daruit sau mis-a intamplat.am avut parte de mici bucurii care mi-au inseninat ochii.fericirea e prea abstracta ca sa o pot defini.de fapt,uneori,cred ca nici nu exista.recunosc ca a fost un moment,acum cateva luni,cand am simtit ceva extraordinar in mine,ceva foarte cald,placut,care se impletea cu multumirea,cu bucuria si cu linistea sufleteasca... s-ar putea ca atunci sa fi fost fericita...cred,insa,ca nu mi-am dat seama atunci ca eram fericita,si acum regret ca nu am gustat aproape deloc acel sentiment si ca l-am lasat sa treaca pe langa mine ca oricare altul....astazi imi stralucesc ochii pentru ca am internet prin cablu,pentru ca am trecut de o examinare destul de grea.aseara m-a bucurat o ploaie torentiala cu fulgere si trasnete... a fost extraordinara! de obicei ma bucura sa citesc o carte care ma absoarbe intru-totul,ma bucura sa stau undeva in aer liber la un pahar de ceva si la o vorba cu prietenii,o plimbare cu masina noaptea prin oras.... sa primesc flori de liliac din partea celor ce isi aduc aminte de micile mele placeri....


Fericirea n-o poti cunoste decat atunci cand nu mai ai dorinte. Cata vreme ai dorinte, continui sa-ti spui "As fi mai fericit daca as avea aia aia aia".

Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama
ca este om si sa ramana asa.Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit.Octavian Paler

Fericirea este alcătuită dintr-un şir de plăceri mărunte. - Charles Baudelaire